Această aplicație românească îi învață pe copii importanța condusului responsabil

de: Andrada Bonea
14 09. 2016

Poate că dacă cei mici s-ar familiariza cu importanța respectării regulilor rutiere, ar deveni adulți mai responsabili în trafic decât cei de azi.

Automobil Clubul Român a lansat, în această idee, aplicația „Plimbă Ursul”, un joc menit să alunge plictiseala la drum lung, în care copiii învață reguli de circulație și sunt implicați activ în siguranța rutieră. Jocul este disponibil gratuit atât în Google Play, cât și în App Store.

Partea cea mai interesantă e că jocul îi învață pe cei mici importanța condusului în parametrii legali, într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Atunci când este activat într-o mașină aflată în mers, jocul este direct influențat de viteza reală a mașinii, prin GPS.

Când viteza legală este depășită, copilul este anunțat în timp real de către personajul principal din joc și este rugat să-l atenționeze pe șofer că ar trebui să încetinească. Dacă șoferul nu reduce viteza în timp util, copilul pierde puncte în joc sau acesta chiar se termină.

În acest mod, cei mici ar putea influența comportamentul părinților la volan și s-ar simți mai implicați în acțiune. Cel mai important aspect ar fi faptul că micuții sunt învățați că viteza excesivă nu e „cool” cum pare în filme și jocuri, ci un pericol veritabil în viața reală. Jocul devine, astfel, un important instrument de educație rutieră, probabil mult mai atrăgător decât lecțiile predate în școală.

Creată de agenția Publicis România, aplicația “Plimba Ursul” este un proiect al Automobil Clubului Român creat în colaborare cu FIA (Federation Internationale de l’Automobile), în cadrul programului „Junior Copilot 2016”.